Cartiere

Cele mai sigure cartiere din Timișoara. Top 5 zone în care merită să locuiești

În cazul în care iei în considerare să te muți în vestul țării sau locuiești deja în Timișoara și ai dori să schimbi locuința actuală, un ghid de orientare și mutare vine la fix în ajutorul tău. Pe lângă numărul de camere și dimensiunea acestora, amenajările și finisajele care se potrivesc stilului tău sau suma pe care ești dispus să o investești pentru o eventuală renovare, cartierul este un criteriu important. De acesta depinde în foarte mare măsură senzația de bine, liniște și siguranță, cât și apartenența la acasă.

În fiecare an, universitățile din Timișoara atrag tineri care doresc să studieze în facultăți de renume și, poate, chiar să rămână aici după terminarea studiilor. Salariile sunt atractive, distanța față de orașele turistice europene este mai mică, iar aici și-au deschis sedii numeroase companii, ceea ce a dus la creșterea economică a orașului. Piața imobiliară este în plină dezvoltare, așa că nu va fi deloc greu să alegi o casă într-un cartier pe gustul tău.

Urmează-ne într-o scurtă plimbare prin cartiere din Timișoara. Iar dacă poposești, pe Storia.ro găsești oferte imobiliare pentru case și apartamente de vânzare sau de închiriat. 

Cartierul Soarelui 

Unul dintre cele mai sigure cartiere din Timișoara este Cartierul Soarelui. Ridicat în anii ’80 ca un cartier muncitoresc, se dezvoltă în timp în una dintre cele mai liniștite și verzi zone ale orașului. Denumirea are o istorie interesantă, fiind primul cartier din România unde a fost folosită energia solară pentru încălzirea locuințelor cu ajutorul panourilor solare, o tehnologie care atunci era abia la începuturi.

Recent, Cartierul Soarelui a trecut prin modificări și îmbunătățiri, devenind o zonă la mare căutare pentru cei care își doresc să beneficieze de confort la prețuri accesibile. Au fost amenajate locuri de parcare, spații verzi și locuri de joacă și au apărut magazine, supermarketuri și cafenele, fiind o zonă în care, pe lângă siguranță, găsești și modalități distractive de a petrece timpul liber.

Zona Centrală 

Zona Centrală, ca în orice oraș, este cea mai căutată și, ca urmare, prețurile sunt pe măsură. Însă, Zona Centrală din Timișoara este una dintre cele mai sigure din oraș, oferă o mulțime de facilități, este curată și posibilitățile de petrecere a timpului liber sunt nenumărate. În plus, vei găsi, restaurante, consignații, magazine și zone verzi, așa că este o zonă ideală atât pentru studenți, de exemplu, cât și pentru familiile cu copii.

Un alt avantaj al Zonei Centrale este că aici au loc frecvent evenimente culturale și se află în zona principalelor centrelor universitare. Este o zonă bine conectată la restul orașului, existând numeroase variante de transport public.

În plus, datorită prezenței sediilor de companii și a diverselor instituții, este considerată de către locuitorii Timișoarei ca fiind una dintre cele mai sigure zone din oraș.

Calea Șagului 

Unul dintre cele mai extinse zone și cu densitate mare a populației este Calea Șagului, aflată în partea de sud a orașului. Numele cartierului vine de la DN E70, care trece prin cartier și care se numește tot Calea Șagului. Este un cartier în care se află nu doar clădiri rezidențiale, ci și sedii de firmă, fabrici, depozite și platforme industriale, centre comerciale, supermarketuri, piețe, parcuri și showroom-uri. Fiind un cartier în care se află multe instituții publice sau private, este considerat ca fiind printre cele mai sigure din oraș.

Calea Sagului a fost primul cartier de blocuri-turn din Timișoara, iar în prezent este la mare căutare, datorită prețurilor accesibile atât pentru cumpărare, cât și pentru chirie. În plus, infrastructura de transport din zonă leagă cartierul de majoritatea zonelor orașului, așa că este ușor să ajungi oriunde folosind transportul în comun.

Cartierul Cetate 

Cartierul Cetate a fost considerat dintotdeauna centrul cultural și administrativ al Timișoarei. Numele vine de la prima cetate construită aici, de unde a pornit dezvoltarea și extinderea întregii zone. Cartierul este construit sub forma unui oraș în interiorul orașului, chiar dacă zidurile vechii cetăți au dispărut. Se păstrează încă numeroase clădiri în stil baroc, cu o deosebită valoare arhitecturală și estetică.

Clădirile rezidențiale și cele monumentale dau un aspect vizual plăcut întregii zone, ceea ce face Cartierul Cetate unul dintre cele mai căutate din oraș pentru locuit. Prețurile din cartier, și pentru închiriat, și pentru vânzare, sunt destul de ridicate, însă este un cartier sigur, amplasat într-o zonă deosebită, preferată de cei care caută liniștite.

Cartierul Ronaț 

Cartierul Ronaț este amplasat la periferia vestică a Timișoarei și este un cartier în care predomină casele și vilele, ceea ce înseamnă o densitate redusă a populației. Din acest motiv, este considerată o zonă liniștită și sigură, chiar dacă se află destul de aproape de partea centrală a orașului și de atracțiile pe care le oferă.

Cartierul Ronat este ideal pentru familiile cu copii, însă este o zonă preferată de toți cei care doresc să fie mai departe de tumultul zonelor aglomerate. Cu toate că este relativ retras, este un cartier cu numeroase avantaje, siguranța fiind principalul motiv pentru care este căutat. 

Timișoara este considerat unul dintre cele mai frumoase orașe din România, datorită arhitecturii deosebite, evenimentelor culturale care au loc aici frecvent și nivelului ridicat de trai. Dacă plănuiești să te muți în acest oraș, este important să știi în primul rând care sunt cele mai sigure cartiere, pentru a face alegerea potrivită.

Sursa foto: Shutterstock

Ultima editare: 23 mai 2022

Cristina Pop

Pasionată de cifre și scris în aceeași măsură, Cristina a reușit să își construiască o viață care o face fericită. Îi place să petreacă timp de calitate alături de oameni care o inspiră. E de părere că nu doar cei care ne înconjoară ne fac viața mai bună, ci și spațiile amenajate creativ, așa că pasiunea pentru design interior a venit firesc și o explorează și prin scris.
Back to top button