Izolația interioară a pereților: cum se realizează
Izolația interioară a pereților are numeroase beneficii atât pe timpul verii, cât și iarna, putând fi folosită alături de izolația exterioară sau, dacă nu poți efectua lucrări de izolație exterioară a locuinței, ca o alternativă. Pentru izolația pereților, ai la dispoziție mai multe tipuri de materiale, forme de izolație și metode de montare. Despre toate acestea și multe altele poți afla citind în continuare.
- Avantajele izolației interioare
- Tipuri de izolații interioare
- Ce materiale poți să folosești pentru izolațiile interioare
- Metode de montare a izolației interioare
- Etapele izolației la interior
- Costul unei izolații
Avantajele izolației interioare
Izolația interioară a locuinței are o serie de avantaje importante, iar pentru a beneficia de ele, este esențial ca lucrările să fie efectuate în mod corect. Realizarea instalației interioare a pereților îți va aduce următoarele avantaje:
- Izolație fonică – prin izolația pereților, se reduc atât zgomotele din exterior, cât și cele de la o cameră la alta. Ai la dispoziție inclusiv materiale special create pentru izolația fonică. Acestea pot reduce nivelul zgomotelor cu până la 75%. Izolația pereților ajută la crearea unui spațiu intim, de care te poți bucura alături de cei dragi;
- Economie de energie – izolația pereților interiori ajută la reducerea costurilor cu energia electrică, în special dacă ai camere pe care nu le folosești tot anul. Camera de oaspeți sau chiar beciul, dacă este folosit pe post de dressing sau altă încăpere de acest fel, necesită cheltuială pentru răcire sau încălzire. Prin izolație, se reduce transferul de căldură, iar factura la energie poate scădea cu până la 40%;
- Creșterea confortului – izolația termică ajută la menținerea temperaturii constante, indiferent de sezon. Nivelul de confort va crește atât iarna, cât și vara;
- Protejarea pereților – o izolația corectă reduce riscul de apariție a infiltrațiilor de apă, drept urmare, pereții vor fi mai bine protejați;
- Protejarea sănătății – prin izolația interioară, se reduce mult riscul de apariție a igrasiei și a mucegaiului. Mai mult, se menține un nivel optim al umidității. Aceste aspecte sunt vitale, mai ales dacă unii membrii ai familiei au probleme respiratorii.
Tipuri de izolații interioare
În funcție de materialele folosite, există mai multe tipuri de izolații interioare, fiecare având propriul rol. Mai jos sunt principalele tipuri de izolații interioare:
- Termoizolația – contribuie la menținerea unei temperaturi constante în interiorul locuinței și împiedică pătrunderea căldurii, vara, și a frigului, iarna, limitând pierderile de căldură;
- Hidroizolația (izolația hidrofugă) – previne umezeala și reduce riscul de apariție a igrasiei și mucegaiului;
- Izolația fonică – reduce zgomotele aeriene, provocate de muzica la volum tare sau de vizionarea unor filme (poate fi utilă într-un home cinema). De asemenea, reduce și zgomotele de impact care apar în cazul mutării mobilei în locuință sau al căderii unui obiect pe jos.
Ce materiale poți să folosești pentru izolațiile interioare
Ai la dispoziție mai multe materiale pentru izolațiile interioare, fiecare cu avantajele și neajunsurile sale. Poți citi mai jos despre fiecare în parte.
Vată minerală de sticlă sau bazaltică
Vata minerală se găsește sub formă de plăci, role sau vrac, este neinflamabilă și poate fi folosită pentru izolația fonică a locuinței.
Foarte asemănătoare este și vata bazaltică. Aceasta are la bază rocă bazaltică topică și trasă în fire subțiri. Are efect impenetrabil, putând fi folosită pentru izolația termică a interiorului. Rezistă bine la umezeală și foc.
Fibre de celuloză
Fibrele de celuloză sunt obținute prin reciclarea hârtiei și conțin o soluție antiseptică, ce previne apariția mucegaiului. Mai mult, este eficientă și pentru a reduce pierderile de căldură din încăpere. Unele modele sunt îmbogățite cu aditivi cu proprietăți speciale ce țin la distanță insectele și rozătoarele. Fibrele de celuloză au cel mai bun indice de conductivitate termică. Pot fi folosite inclusiv la izolația pereților din baie.
Fibre de lemn
Fibrele de lemn sunt recomandate pentru a izola pardoseala, plafonul și pereții interiori. Oferă izolație fonică și termică. De asemenea, permit pereților să respire și limitează apariția igrasiei.
Panouri compozit
Panourile compozit oferă rezultate excelente în termoizolație și în reducerea nivelului zgomotului. Un panou de acest fel este format dintr-o placă de gips-carton și una de polistiren, care sunt lipite pe toată suprafața. Izolația se realizează cu ușurință atât pe beton, cât și pe ziduri din cărămidă sau cărămizi BCA. Unele modele au proprietăți speciale și pot reduce posibilitatea de formare a mucegaiului.
Gips-carton
Plăcile din gips-carton sunt produse prin acoperirea gipsului cu două foi de carton special. Acoperă rapid suprafețe mari, au proprietăți de termoizolație, rezistă la foc și umezeală. În plus, reduc presiunea sonoră din exterior. Se folosesc în clădirile care necesită o suplimentare a izolației termice, adesea, alături de vata minerală. Un alt avantaj este acela că au o grosime mică, astfel că nu micșorează din spațiul încăperii.
Polistiren
Polistirenul este foarte folosit pe piața locală. Este ieftin, se montează ușor și rapid. Poate fi expandat (EPS) și extrudat (XPS). Polistirenul expandat este un material poros cu un grad ridicat de permeabilitate la vapori. Poate fi cumpărat la diferite grosimi. Este folosit mai ales pentru izolația terasei sau a acoperișului.
Polistirenul extrudat are o rezistență termică bună, dar o permeabilitate mai mică la vapori. Cu alte cuvinte, nu îi permite peretelui să respire. Folosirea sa poate duce la formarea igrasiei, motiv pentru care este preferat mai ales pentru izolația fundației, a pardoselii și a subsolului.
Spumă poliuretanică
Spuma poliuretanică oferă o bună izolație termică și este recomandată pentru izolația pereților subsolului, a pardoselilor și a acoperișurilor. Se aplică ușor și se demontează la fel de simplu, însă are o durabilitate redusă și o rezistență mecanică mică.
Lână
Lâna de oaie poate fi un material ideal pentru izolația pereților, mai ales dacă dorești să ai o casă ecologică. Se folosește sub formă de panouri și role. Pe lângă protecția termică, absoarbe umiditatea din aer (rol higroscopic) și conține săruri speciale, care țin la distanță dăunătorii. Permite pereților să respire și reduce riscul de apariție a mucegaiului.
Cânepă
Ca material izolant, cânepa se găsește sub formă de saltele sau role și are dimensiuni și densități diferite. Pentru o mai bună izolație, cânepa este tratată cu substanțe chimice. Mai mult, are proprietăți ignifuge (are rezistență mare la flăcări). Poate fi folosită pentru a izola pereții interiori și tavanul, întrucât permite pereților să respire și previne formarea igrasiei.
Plută
Pluta este un alt material ecologic, utilizat pentru izolația locuințelor. Aceasta se găsește sub formă de plăci, care se obțin prin presarea granulelor de plută la temperaturi ridicate. Folosirea plăcilor de plută contribuie la izolația termică și fonică, iar materialul are o bună permeabilitate la vapori, permițând pereților să respire. Este folosită predominant pentru izolația pereților și a pardoselilor. Ține la distanță insectele și rozătoarele. Praful de plută poate fi dăunător, motiv pentru care specialiștii recomandă purtarea echipamentului de protecție, dacă folosești acest material pentru izolația pereților.
Inul
Dacă preferi lenjeria de pat sau hainele din in, poate fi o idee bună să pui in și pe pereți. Acesta vine sub formă de panouri îmbogățite cu substanțe care le face incombustibile. Inul oferă o izolație termică excelentă pentru pereți, podele și tavane. Permite pereților să respire și reduce riscul de formare a igrasiei.
Metode de montare a izolației interioare
Una dintre veștile bune este că izolația interioară este mai accesibilă prin comparație cu izolația exterioară. Totuși, nu doar materialele sunt importante, ci și lucrările complementare, necesare în timpul și după izolația interioară.
Pentru a beneficia de o izolație interioară bună, este esențial ca pereții interiori să fie rezistenți la vapori, iar locuința să fie prevăzută cu un sistem de ventilație sau climatizare eficient. Dacă stai la casa, este indicat să fii atent la punțile de aer care se formează între etaje.
La alegerea materialului izolant, asigură-te că aderă la fațada existentă. Dacă există urme de igrasie sau fisuri pe pereți, aceste probleme trebuie rezolvate înainte de a începe lucrările de izolație.
Un alt lucru pe care trebuie să îl ai în vedere, înainte de izolația pereților, este izolația acoperișului. Adevărul este că pierderile de căldură sunt, deseori, mai mari prin acoperiș decât prin pereți. Atunci când acoperișul este bine izolat, prin lucrările de izolație ale pereților vei beneficia de un confort termic sporit.
Multă lume alege izolația pereților din cauza costurilor sau din imposibilitatea de a obține o autorizație pentru modificarea fațadei blocului.
Izolația interioară a pereților se poate realiza în mai multe moduri, respectiv prin aplicarea directă a panourilor izolante, prin izolație proiectată, prin aplicarea într-o structură sau prin montarea unui perete fals. Poți afla mai multe despre aceste tehnici, citind mai jos.
Aplicarea directă a panourilor/blocurilor
Poate cea mai la îndemână modalitate de izolație interioară se referă la aplicarea directă a panourilor sau blocurilor rigide/semi-rigide. Acestea se lipesc direct pe perete, cu ajutorul unui adeziv, sau se montează prin dibluri. Sunt subțiri și eficiente, dar nu reduc din spațiul locuibil. Aceste panouri pot fi din poliuretan, polistiren, fibră de lemn etc. Atunci când alegi materialul izolant, este important ca acesta să fie compatibil cu peretele pe care urmează a fi aplicat.
Izolația proiectată
Este folosită mai ales în cazul pereților care au defecte de planeitate (nu sunt tocmai drepți), deoarece izolantul este proiectat direct pe perete. Cele mai comune forme de izolație de acest fel sunt poliuretanul și vata de celuloză. Pentru a limita senzația de rece, poți acoperi peretele cu un chit izolant (zidărie din cânepă), o variantă eco-friendly de izolație interioară.
Aplicarea într-o structură
Aplicarea într-o structură este indicată dacă peretele nu suportă greutatea izolației sau dacă are defecte pe o suprafață mare. Pot fi aplicate mai multe tipuri de produse: role, panouri semi-rigide, izolanți vrac insuflați sau deversați. Izolanții pot fi din vată de celuloză, zidărie din cânepă, vată minerală sau bio. Izolantul este intercalat într-un cadru, acoperit cu vapori, iar fața interioară este fixată pe bare.
Peretele fals
Deși mai puțin folosit, peretele fals ajută la eliminarea defectelor majore ale pereților interiori. De obicei, ia mult timp, deoarece este necesară construcția unui perete dublu, paralel față de cel existent. Între cei doi pereți, se aplică izolantul sub formă de panouri sau vrac. Înainte de a alege tehnica peretelui fals, este important să te asiguri că podeaua poate suporta greutatea acestuia. Peretele fals îmbunătățește confortul, mai ales pe timpul iernii. Un posibil neajuns este reducerea dimensiunii încăperii.
Etapele izolației la interior
Dacă dorești să realizezi izolația interioară a locuinței, este indicat să urmezi câteva etape pentru a obține un rezultat satisfăcător. Mai jos sunt principalii pași ai izolației interioare:
- Pasul 1. Dacă realizezi lucrarea de izolație într-o locuință finalizată, este necesar să cureți peretele de tencuială până ajungi la beton sau cărămidă, înainte de a aplica stratul izolant;
- Pasul 2. Asigură-te că ai la îndemână materialele necesare. Vei avea nevoie de vată minerală de sticlă, plăci gips-carton sau alt material izolant. Mai apoi, nu trebuie să îți lipsească banda adezivă, șuruburile (pentru plăcile de gips-carton și alte tipuri de plăci), piesele de susținere intermediară, banda elastică, banda de tip „U” asimetrică și holșuruburile cu dibluri;
- Pasul 3. Fixează pe pereți grinzile orizontale, cu ajutorul unei bormașini și al holșuruburilor. Este important ca șuruburile să coincidă cu îmbinarea dintre cărămizi sau blocurile de BCA;
- Pasul 4. Fixează piesele de susținere intermediară în interiorul grinzilor orizontale de pe pereți, la o distanță de 60 de centimetri, ajutându-te de holșuruburi și dibluri. Montează piesele suport de lângă tocul ferestrei, la aproximativ 10 cm de toc, apoi montează celelalte piese păstrând distanța de 60 de centimetri;
- Pasul 5. Taie fâșia de vată minerală cu 2 cm mai mult decât înălțimea peretelui și fixeaz-o pe perete, presând ușor peste piesele de suport intermediare;
- Pasul 6. Fixează stâlpii pe înălțimea peretelui. Montează stâlpii în dreptul pieselor de suport și blochează-i cu piese de blocare;
- Pasul 7. Montează deasupra și sub tocul ferestrei câte o bandă de tip „U” asimetrică. Fixează-le de stâlpi cu ajutorul pieselor de blocare;
- Pasul 8. Lipește cu o bandă adezivă spațiile dintre fâșiile de vată de sticlă, pentru o mai bună izolație;
- Pasul 9. Montează piesele de blocare sub benzile de tip „U” asimetrice, din partea de sus și de jos a ferestrei, apoi fixează stâlpii de susținere peste vata de sticlă. Repetă pasul pentru restul peretelui;
- Pasul 10. Montează plăcile de gips-carton peste vata de sticlă și fixează-le de stâlpi, cu șuruburi speciale pentru aceste plăci;
- Pasul 11. Repetă pașii pentru toți pereții din casă (dacă dorești acest lucru).
Costul unei izolații
Costul izolației interioare variază de la un caz la altul. În primul rând, contează suprafața locuinței pe care dorești să o izolezi. Mai apoi, este important de știut dacă locuința este anvelopată parțial și dacă există lucrări de izolație existente; dacă există, trebuie determinată calitatea acestora. Pereții au forme neobișnuite sau sunt crăpați? Și acest lucru se adaugă la costurile renovării. Contează și materialele folosite, dar și manopera.
Acum ți-ai făcut o idee despre ce înseamnă și ce implică izolația interioară a pereților. Procesul poate fi unul de complexitate medie spre grea. Dacă ești pasionat de renovări, te poți ocupa de izolația interioară, alături de 1-2 prieteni, însă, dacă nu poți recunoaște gipsul-carton, este indicat să apelezi la personal specializat. Astfel, te vei putea bucura de un confort sporit în propriul cămin mulți ani de acum încolo.