Webinar

Cum să îți finanțezi eficient viitoarea locuință

În sprijinul tuturor celor care își caută locuință și vor să acceseze un credit pentru ea, webinarul Real Estate. Real Talk din luna iulie a avut-o ca invitată pe Anca Bidian, CEO al KIWI Finance, compania de brokeraj cu cea mai îndelungată experiență din România. Pentru cei care nu au putut urmări LIVE discuția, am notat principalele concluzii, utile oricui vrea să ia cea mai bună decizie despre finanțarea casei.  

Lucruri de care să ții cont astfel încât să alegi tu creditul, nu să te aleagă el pe tine

1.                creditul nu se termină atunci când îl iei, el atunci de-abia începe

2.                întâi stabilești suma pe care ți-o permiți, apoi găsești casa, nu invers

3.                nu semna un antecontract înainte să fii sigur că ești eligibil pentru costul locuinței dorite

4.                există 27 de venituri eligibile pentru creditare, salariul e doar unul dintre ele

5.                dobânda e doar unul dintre indicatorii de luat în calcul când alegi creditul potrivit

6.                nu întotdeauna ajută să fie mai mulți participanți la un credit

7.                un termen mare de plată nu aduce neapărat mai mult confort la rambursare

8.                nu trebuie să cauți casă de toată suma la care te încadrezi, e util să te autoponderezi

9.                pentru un număr limitat de aplicații, banca poate depăși limita de 40% grad maxim de indatorare

10.             rambursarea anticipată presupune multă disciplină, dar reduce suma totală de rambursat băncii

11.             avansul nu este o cheltuială, este partea ta “cumpărată” din casă

Prin parteneriatul cu KIWI Finance, Storia.ro îți oferă acum posibilitatea de a obține gratuit recomandări despre creditare de la un broker pe aceeași platformă pe care găsești cele mai multe anunțuri imobiliare din piață. Intră pe creditare.storia.ro și completează formularul de contact – primești un broker dedicat, care îți e alături de la începutul procesului de creditare și până la sfârșit. Iată în câte feluri:

Cum te ajută brokerul să ai banii pentru casa visată

✔️ aduce ofertele băncilor la un numitor comun, astfel încât să le poți compara cu ușurință

✔️ știe formulele de încadrare ale băncilor și le recomanda pe cele potrivite ție

✔️ traduce limbajul bancar în termeni clari și familiari, pentru identificarea plusurilor și minusurilor ofertelor

✔️ te scutește de partea birocratică neplăcută

✔️ preia tot ce trebuie făcut cu actele, cu banca si cu terții și îți simplifică la maximum interacțiunile, întrebările, cerințele suplimentare care însoțesc orice aplicație de credit

✔️ îți spune ce se întâmplă cu aplicația ta de credit în bancă și gestionează predictibil tot procesul de aprobare și acordare

✔️ te ajută să iei decizii: dobandă fixă sau variabilă? Termen mai lung sau mai scurt? Avans mai mare sau mai mic? În lei sau în euro? Rate fixe sau descrescătoare? Noua casă sau Casa verde? Închid carduri sau le păstrez? Virez sau nu venitul? Am nevoie sau nu de asigurare? Cât durează? Risc să pierd avansul? Ce câstig dacă rambursez în avans? Dar dacă plătesc cu 100 de lei în plus la rată? Mai bine cu codebitori sau găsesc o casă mai ieftină? Ce fac cu creditul dacă divorțez? Dar dacă mă căsătoresc?

Dă-ți timp să-ți găsești casa la care visezi, dar fii cât se poate de eficient când vine vorba de finanțarea ei.

 

Ultima editare: 21 iulie 2021

Back to top button