Cum se calculează metrul pătrat? Ce măsurători trebuie să faci înainte să cumperi o locuință
Suprafața unei locuințe este unul dintre criteriile foarte importante în procesul de achiziție. Chiar dacă vei găsi într-un anunț de vânzare câți metri pătrați are locuința care te interesează, este indicat să faci și tu un calcul destul de simplu. Dacă nu ai cunoștințele tehnice necesare sau, pur și simplu, îți este teamă că poți greși măsurătorile, ești în locul potrivit! Hai să aflăm împreună cum se calculează metrul pătrat și care sunt sfaturile pentru a face în mod corect măsurătorile necesare.
- Ce înseamnă și cum se calculează un metru pătrat
- Care este formula de calcul metru pătrat
- Instrumente necesare pentru măsurat și sfaturi pentru a face măsurătorile în mod corect
- De ce este important să măsori corect dimensiunea unei locuințe
Ce înseamnă și cum se calculează un metru pătrat
Metrul pătrat este unitatea de măsură prin care poți determina dimensiunea unei suprafețe, respectiv a unei locuințe pe care vrei să o achiziționezi. El este abreviat „mp” sau întâlnit cu simbolul „m²”.
Cum se calculează un metru pătrat? Metrul pătrat înseamnă 1 metru pe 1 metru, așadar, aria unui pătrat cu toate cele patru laturi de un metru.
Cunoscând lungimea și lățimea încăperilor și aplicând o formulă simplă de calcul, vei afla suprafața utilă disponibilă.
⏩ Dacă ești în căutarea unui apartament 2 camere Bucuresti, te ajutăm să faci cea mai bună alegere. Ai disponibile filtre smart pentru a găsi mult mai ușor locuința pe care ți-o dorești.
Care este formula de calcul metru pătrat
În procesul de achiziție a unei locuințe, suprafața este un criteriu foarte important, uneori chiar decisiv. Te interesează atât suprafața totală, cât și suprafața fiecărei camere.
Formula de calcul pentru măsurarea metrului pătrat este una destul de simplă, respectiv:
Lungime (L) x Lățime (l) = Suprafața (S)
De exemplu, o cameră cu lungimea de 5 metri și lățimea de 4 metri va avea o suprafață de 20 de metri pătrați. Așadar, tocmai ai făcut un calcul metri pătrați. Însumând fiecare suprafață a camerelor și a altor spații disponibile, așa cum este holul, vei obține suprafața totală a acelei locuințe.
⏩ Ai citit carticica de Biniste? Descoperă un ghid complet și aplicabil pentru fericirea de a fi acasă!
Instrumente necesare pentru măsurat și sfaturi pentru a face măsurătorile în mod corect
Pentru a putea aplica formula de calcul metru pătrat, trebuie să faci măsurători. Cel mai popular și, totodată, simplu instrument pe care te poți baza este ruleta. Mai există și aparate profesionale de măsurare, precum telemetrul cu laser.
Uite sfaturile noastre pentru a măsura corect suprafața:
- Folosește aceeași ruletă pentru a măsura toate suprafețele din apartament;
- Măsoară suprafața dorită de două ori, cu atenție și fără grabă. De asemenea, cere ajutorul cuiva pentru a menține ruleta dreaptă între punctele stabilite de măsurat;
- Notează dimensiunile pe o hârtie sau pe telefonul mobil;
- Ai în vedere unitatea de măsură a ruletei. Transformă centimetrii (cm) în metri (m) și, ulterior, efectuează un calcul în metri pătrați (m²);
- Folosește calculatorul din telefon pentru a determina rapid suprafața, folosind formula metru pătrat. De asemenea, există și aplicații mobile de calcul, cu funcții mai complexe, cum ar fi cele de transformare în altă unitate de măsură;
- Ține cont și de faptul că există întotdeauna o mică marjă de eroare, în sensul că măsurătorile nu vor fi perfecte.
Îndată ce ai dimensiunile, respectiv lungimea și lățimea, poți calcula suprafața pe baza formulei de mai sus. De asemenea, poți folosi un calculator de metri pătrați cameră.
⏩ Pe Storia găsești garsoniere Ilfov listate spre achiziționare de agenții, dezvoltatori imobiliari și proprietari direcți. În funcție de buget, nevoie și dorințe, îți vei găsi locuința potrivită.
De ce este important să măsori corect dimensiunea unei locuințe
În evaluarea unei locuințe, fie că este apartament, garsonieră sau casă, trebuie să ai în vedere suprafața utilă. Altfel spus, toate spațiile și locurile care pot fi amenajate și tranzitate. Este important să măsori corect dimensiunea unei locuințe, deoarece ai câteva beneficii precum:
- Te asiguri că suprafața utilă a locuinței dorite este declarată corect și astfel te poți bucura de suprafața utilă disponibilă;
- Îți poți planifica dimensiunea pieselor de mobilier în noua locuință, în funcție de suprafața camerelor;
- Te ajută în procesele de renovare a locuinței: schimbare pardoseală, zugrăvit (măsurând și înălțimea pereților), alte materiale de construcții necesare etc.
În concluzie, dacă ești genul de persoană care dorește să verifice temeinic fiecare detaliu al unei locuințe de vânzare, ai în vedere și calcularea suprafeței folosindu-te de toate informațiile regăsite în acest articol.