Organizare

Liana Popa: Idei de depozitare care fac ordine, dar și te ajută la amenajat

Dulapuri deschise

Dulapuri deschise

Nu doar o soluție actuală, dar și una care te obligă la a ține totul în ordine. La schimb, te ajută să găsești rapid tot ce vrei și poate funcționa ca un fel de loc al trofeelor unde îți expui obiectele dragi. Pot fi spații deschise pentru farfurii, cărti, vaze, haine sau plante. Sau orice mai dorești.

Rafturi din orice

Rafturi DIY

Din lăzi de lemn, cutii, scări, dulăpioare pentru bucătarie sau chiar țevi galvanizate – da, poți improviza cam din orice un raft sau un suport pentru el.

Cutii și iar cutii

Cutii de carton, de piele sau de pânză, geamantane vechi, foste lădițe de legume – toate pot fi transformate în spații de depozitare. Și dacă nu îți place cum arată, le poți modifica ușor: în funcție de materialul din care sunt făcute, le poți vopsi, lipi ceva peste, adăuga petice sau panglici. Ba chiar unele pot deveni mici obiecte de mobilier, de exemplu mese sau scaune.

Agață, ridică, urcă 

Pentru a câștiga spațiu, extinde-te… pe înălțime. Urcă bicicleta pe perete, organizează mai multe tipuri de cuiere, agață oalele și tigăile de tavan, aplică pe pereți tot felul de cutii și rafturi modulare.

Lucruri împrumutate din alte domenii

Poți transforma în recipiente de depozitare tot felul de obiecte pe care nu le mai folosești, dar care arată încă bine și ar da un aer nou încăperilor: vaze de flori, ghivece, cutii vechi de bomboane, genți, coșuri sau chiar o trusă de scule. Te poți gândi să amesteci în decorul casei tale și obiecte mai mari, ce aparent nu prea ar avea ce căuta acolo, dar care pot oferi locului o tușă personală: un dulap industrial sau rafturile unei foste biblioteci.

Tot felul de scări

Din lemn sau metal, simple sau duble, noi sau retro – poți alcătui cu ajutorul lor un loc de depozitare șic. Pot purta cărți sau cutii, alimente sau plante și pot fi împodobite, în funcție de sezon, cu beteală, liliac, bujori sau flori de mușețel.

Și câteva idei din casa mea

O scară transformată în raft pentru bucătărie, două scări duble ce m-au ajutat la crearea unui fel de depozit pentru haine, tot felul de cutii și coșuri transformate în spații de depozitare, dar și ceva obiecte și corpuri suspendate.

Sper că ideile te-au inspirat și ți-au arătat că nu există case mici, ci doar locuri neamenajate corespunzător. Și fără locuri de depozitare.

Acest text face parte dintr-o serie de patru articole semnate de Liana Popa, în calitate de autorul lunii pe blogul Storia.ro.  Liana este absolventă de Istoria Artelor, a fost copywriter în mai multe agenții de publicitate, iar acum scrie pe avetisiperoz.ro și deține o mică agenție de creație, Elanul Galben. În fiecare săptămână, ea îți va prezenta un nou set de sfaturi utile care să te ajute să-ți amenajezi locuința de sărbători.

Poți să citești primele articole aici:

7 lucruri care te ajută să-ți gătești casa de sărbătoare atunci când nu ai loc de brad

Pregătește-ți casa pentru musafiri

Schimbă rapid înfățișarea unei camere cu ajutorul plantelor

Ultima editare: 16 iunie 2020

Raluca Alexandra Cozmenco

De mai bine de un an scrie articole pentru unul dintre cele mai mari bloguri de design interior din România. Crede cu tărie că designul și atmosfera locurilor în care trăim și muncim ne influențează starea de spirit și o fascinează felul în care un spațiu își schimbă aerul numai prin repoziționarea unora dintre obiectele de decor deja existente.
Back to top button