Brad natural vs. brad artificial
Pandemia nu trebuie să-ți fure entuziasmul de a decora întreaga casă de Crăciun, chiar dacă te poți bucura doar alături de familia restrânsă. Una dintre cele mai mari plăceri este împodobirea bradului, iar alegerea acestuia este o sarcină din ce în ce mai grea, din cauza ofertelor de pe piață. Din copilărie, suntem obișnuiți cu brazi naturali care umplu sufrageria sau holul de mirosul specific și aduc pădurea în casă, dar brazii artificiali sunt din ce în ce mai populari. Atât pentru a proteja mediul și pădurile, dar și pentru a evita deșeurile care rămân odată cu sfârșitul sărbătorilor de iarnă. De asemenea, de multe ori nu găsești un brad potrivit locuinței tale la capitolul dimensiuni și trebuie să optezi pentru o variantă artificială. Indiferent de motivele tale, iată care sunt avantajele și dezavantajele fiecărui tip de brad și cum decorezi casa pentru sărbători:
Decorul casei de Crăciun
Indiferent de vârstă, oamenii sunt entuziasmați de perioada sărbătorilor de iarnă și de ceea ce implică aceasta. De la decorul întregului oraș la cel al casei, elementele vizuale sunt printre cele care fac această perioadă cu adevărat specială. Așadar, pregătește decorul pentru acest sezon, ținând cont de preferințele tale și ale familiei, dar și de spațiul pe care îl ai la îndemână. Printre schemele de culori pe care merită să le încerci se numără albul predominant, alb și roșu, alb și verde sau verde și portocaliu.
Asigură-te că ornamentele de Crăciun se potrivesc cu decorul general al locuinței tale, pentru a nu încărca prea tare atmosfera. Folosește accesorii subtile dacă vrei să păstrezi o notă elegantă și joacă-te cu cât mai multe texturi, dacă ai copii și vrei să le oferi un Crăciun de vis. Ține cont de faptul că este primul Crăciun petrecut în vreme de pandemie și trebuie să faci tot posibilul pentru ca cei din jurul tău să se poată bucura de liniște și speranță.
Nu uita de cel mai important element din casa ta de Crăciun – bradul. Acesta este simbolul nemuritor al perioadei cadourilor și timpului petrecut în familie. Mai mult decât atât, acesta stă chiar în mijlocul locuinței tale și transmite o energie pozitivă pe toată perioada sărbătorilor.
Dacă ești în căutarea unei noi locuințe în această perioadă, vezi toate ofertele noastre de APARTAMENTE DE VANZARE.
Bradul natural
Bradul natural este primul la care te gândești când vine vorba de Crăciun, cadouri și timp petrecut în familie. Mirosul te va surprinde de fiecare dată când intri în casă, dar va fi mult mai greu să îl instalezi în cameră și să-l arunci la finalul perioadei.
Avantaje
Datorită faptului că îl găsești în diferite dimensiuni și inclusiv în ghiveci, bradul natural îți aduce o serie de satisfacții imposibil de regăsit dacă îl alegi pe cel artificial. Simpla senzație de a avea un brad des, împodobit în culorile preferate ale familiei tale, te va umple de căldură în perioada sărbătorilor. În contextul actual, este important să te bucuri de cea mai magică perioadă din an cu speranță și voie bună.
Alegerea bradului implică atenție la detalii. Măsoară spațiul în care vrei să-l instalezi, nu doar în înălțime, dar și în lățime. Când cumperi bradul, asigură-te că ai la tine o ruletă cu ajutorul căreia să verifici dacă dimensiunile sunt cele potrivite. Dacă locuiești la apartament, evită să alegi un brad care atinge tavanul cu vârful și optează pentru dimensiuni mai dramatice doar dacă locuiești la casă. De asemenea, tavanul încăperii în care instalezi bradul trebuie să fie destul de înalt pentru a crea efectul pe care îl dorești.
Bradul natural poate fi tăiat dacă este prea înalt, iar în piețe și târguri vei găsi diferite dimensiuni, cu coroană mai deasă sau mai rară, în funcție de tipul pe care îl consideri ideal. Este recomandat să apelezi la aceste piețe, deoarece poți negocia prețul, iar dacă achiziționezi bradul mai târziu, vei putea beneficia de discounturi substanțiale.
Dezavantaje
Bradul natural nu este cea mai potrivită soluție dacă preferi varianta sustenabilă. Acesta poate fi folosit doar o dată, dacă nu achiziționezi un brad în ghiveci. Bradul natural va deveni un deșeu la finalul sărbătorilor. De asemenea, dacă temperatura din casă este foarte ridicată sau aerul este deosebit de uscat, bradul natural se va degrada rapid, acele vor cădea de pe crengi și nu te vei putea bucura de el o perioadă mai lungă.
Dacă ai animale de companie, bradul natural va deveni o țintă mai atractivă decât cel artificial și va fi mai ușor de distrus atunci când nu ești acasă. În astfel de cazuri, este recomandat să optezi pentru un brad mai mic, decorativ, pe care să-l poți instala într-un loc în care animalul tău nu are acces.
Vezi AGENTII IMOBILIARE pe care le poți contacta dacă vrei să-ți schimbi locuința înainte de perioada sărbătorilor.
O altă problemă poate apărea în cazul persoanelor predispuse la alergii, dacă pe suprafața crengilor există urme de mucegai. De asemenea, dacă brazii sunt crescuți în ferme, există posibilitatea ca aceștia să fie stropiți cu anumite pesticide dăunătoare oamenilor, în special celor sensibili.
Bradul artificial
Principalul avantaj al bradului artificial este posibilitatea de a-l folosi pentru mai mulți ani la rând, dar nu are același efect asupra spațiului și mediului în care este instalat.
Avantaje
Bradul artificial este ușor de achiziționat direct din magazinele mari, este ambalat într-o formă care îl face ușor de transportat cu mașina sau chiar cu mijloacele de transport în comun. Dacă ții foarte mult la felul în care bradul se integrează în decorul locuinței tale, unul artificial va arăta perfect, în vreme ce un brad natural poate prezenta diferite defecte și crengi mai sărăcăcioase.
Brazii artificiali sunt considerați varianta prietenoasă cu mediul, dar studiile recente arată că producția unui brad artificial emană un echivalent a 40 de kilograme de emisii nocive. Asta înseamnă de până la 10 ori mai mult decât emisiile rezultate în urma arderii unui brad natural. Așadar, nu mai poate fi vorba de o alternativă ecologică, dar este important de ținut minte că un brad artificial poate fi folosit timp de foarte mulți ani, pe când cel natural nu rezistă mai mult decât în perioada Crăciunului.
Această opțiune este și convenabilă din toate punctele de vedere, atât în ceea ce privește prețul, cât și ușurința de a instala și a întreține un brad artificial. În principiu, acesta nu are nevoie de atenție, nu lasă resturi de crengi sau ace în covoarele tale pufoase. Dacă ai o locuință amenajată cu accesorii sensibile, bradul artificial te va ajuta să protejezi decorul general.
Dezavantaje
Singurul dezavantaj notabil este imposibilitatea de a te bucura de farmecul unui brad natural, de mirosul și texturile acestuia. Bradul artificial este un alt accesoriu de plastic, dar și unul extrem de versatil. Decorarea casei pentru Crăciun va fi mai simplă dacă alegi un brad artificial, deoarece ai mai multe șanse de a găsi o dimensiune potrivită pentru spațiul în care îl instalezi.
Decorul de Crăciun devine sarcina întregii familii, iar alegerile pe care le faci îți vor transforma casa într-o poveste. Acordă atenție detaliilor și felului în care vrei să arate fiecare colț al casei, astfel încât să creezi o atmosferă deosebită.