Design InteriorGhid amenajare

Cum să îți personalizezi locuința pentru a reflecta stilul tău

„Acasă” e acel cuvânt care exprimă iubire, intimitate, confort și bucurie. Aici petreci atât de mult timp alături de cei dragi, dar îți și dezvolți abilitățile, te bucuri de pasiunile tale și ajungi să te cunoști mai bine. Așa că te invităm să te conectezi mai mult la „acasă”, cu o serie de sfaturi pentru cum să îți personalizezi locuința. 

În acest articol, vom explora diverse metode prin care poți aduce un plus de personalitate și confort casei tale. Vei afla cum să te folosești de diferite soluții de design interior și decorațiuni interioare pentru a îmbina utilitatea cu estetica pe placul tău.

  • Importanța personalizării locuinței
  • Cum personalizezi locuința? 3 sfaturi cu care să începi
  • Aerul condiționat LG Artcool Gallery Premium – O notă de personalizare și funcționalitate
  • Parteneriatul Storia și LG România

Importanța personalizării locuinței

Felul în care te simți acasă e influențat de modul în care ți-ai decorat locuința. Dacă relaxarea de vineri seara devine euforie la vederea unui buchet de flori oferit în dar, atunci e ușor de înțeles de ce un tablou pictat de prietena ta cea mai bună, agățat de peretele din sufragerie, poate fi o sursă constantă de bucurie.

Fiecare obiect decorativ sau util, fiecare pată de culoare pe care o alegi pentru casa ta contribuie la o atmosferă plăcută. Aici e locul în care te simți în siguranță să te manifești în voie. 

Nuanța mentei te face fericită? Atunci încearcă în următoarea perioadă să te înconjori de obiecte decorative de această culoare, cum ar fi o pătură pentru canapea, fețele de perne decorative, vaze de flori sau altele, și vei intra mai rapid în starea de bine la tine acasă.

Personalizarea locuinței nu înseamnă doar estetică, ci și funcționalitate. Un spațiu bine organizat și decorat poate îmbunătăți considerabil calitatea vieții.

Cum personalizezi locuința? 3 sfaturi cu care să începi

Personalizarea locuinței începe cu identificarea elementelor care îți aduc bucurie și confort. Concentrează-te pe detalii ce reflectă gusturile și preferințele tale, transformând astfel fiecare colț al casei într-un spațiu primitor. 

Mai jos găsești câteva sfaturi care te vor ajuta să înțelegi cum să îți personalizezi locuința într-un timp scurt.

1. Alege decorațiunile potrivite

Ai intrat vreodată într-o cameră echipată doar cu strictul necesar? Să spunem că ar fi un birou cu o comodă, o canapea, o masă și un scaun. 

Chiar dacă ai tot ce îți trebuie la îndemână, parcă lipsește un element definitoriu care să te îmbie să petreci timp de calitate aici. Acel element e lesne de construit cu ajutorul decorațiunilor interioare.

presonalizare locuinta

De la tablouri și postere până la suveniruri și obiecte artizanale, fiecare piesă ar trebui să spună ceva despre tine. Îmbracă pereții în tapet personalizat. Sau poți alege plante de interior care nu doar că îmbunătățesc calitatea aerului, dar aduc și un plus de vitalitate și culoare spațiului tău. 

De asemenea, textilele pentru casă (pernele decorative, covoarele și draperiile) adaugă mereu acea notă de confort care te reîncarcă de energie după o zi lungă. 

Cum să-ți personalizezi locuința rapid? Experimentează cu straturi de țesături! Suprapune-le, joacă-te cu nuanțe contrastante, cu texturi moi și aspre, și vei ajunge să oferi volum spațiului și să te apropii de împlinirea stilului tău în design interior.

2. Selectează piese de mobilier care îți reflectă stilul

Mobilierul îți poate oferi mai mult decât susținere în stilul de viață pe care ți l-ai ales. El poate să devină parte din tabloul estetic pe care încerci să-l creezi cu fiecare cameră a locuinței tale.

Poți opta pentru mobilier modular care oferă flexibilitate în organizarea spațiului sau poți merge pe piese vintage în cazul în care te simți inspirată de obiectele cu istorie. Stilul scandinav este cunoscut pentru liniile sale curate și funcționalitatea sa, în timp ce stilul industrial poate adăuga un aer modern și sofisticat casei tale.

▶️ Te bucuri de un spațiu generos acasă și ai o afinitate pentru stilul victorian? Atunci îți recomandăm să te inspiri din casele in stil american!

3. Folosește-te de culori și texturi

Așa cum tablourile lui Van Gogh sunt reprezentate de galbenul specific, și casa ta poate ajunge să vorbească despre tine prin culoare. Paleta de culoare a unei camere e printre primele lucruri pe care o persoană le observă când pășește în ea.

Culorile calde, cum ar fi roșu și portocaliu, adaugă energie și entuziasm. Pe de altă parte, nuanțele de albastru și verde invită la relaxare și decuplare de la activitățile de rutină.

design interior

Un element deseori trecut cu vederea de cei ce încearcă personalizarea locuinței este textura. Pe lângă puterea de a transforma vizual o întreagă cameră, aceasta adaugă personalitate casei tale prin experiența senzorială pe care o oferă. 

Poți experimenta cu texturi diferite (lemnul masiv al unei măsuțe de cafea, catifeaua unei draperii, firele mătăsoase ale unui covor pufos) pentru a crea un spațiu atrăgător. Joacă-te cu texturile și cu capacitatea lor de a reflecta lumina. Suprafețele lucioase vor însufleți întotdeauna atmosfera într-o cameră, pe când cele aspre vor estompa lumina, creând o oază de relaxare.

▶️ Există multe lucruri, fizice și ambientale, care fac din casă „acasă”. Storia e prima platformă de imobiliare din România care le-a documentat pe toate și le-a adunat în carticica de Biniste. Citește și tu cum să te folosești nu doar de design interior, dar și de plante, muzică, gastronomie, poezie și multe alte aspecte pentru a spori fericirea de a fi acasă!

Aerul condiționat LG Artcool Gallery Premium – O notă de personalizare și funcționalitate

home and deco

Un exemplu excelent de obiect care combină estetica și funcționalitatea este aerul condiționat LG Artcool Gallery Premium. Acest aparat nu doar că asigură un mediu confortabil prin climatizare eficientă, dar aduce și un plus de stil locuinței tale prin ecranul LCD Full HD de care dispune. 

Odată montat pe perete, acesta arată ca un tablou încadrat într-o ramă de lemn, însă funcționează ca un aparat de aer condiționat. Iată cu ce caracteristici principale se prezintă acest aparat!

Wood Frame Design

Aspectul acestui aparat permite o integrare armonioasă în diverse stiluri de design interior. Fie că ai un decor modern, rustic sau minimalist, ecranul cu cadru din lemn poate completa perfect personalitatea camerei tale, adăugând un element natural și cald. 

Poți opta pentru un aer condiționat cu cadrul în negru sau de culoarea lemnului. Astfel ai posibilitatea de a personaliza locuința în cromatica dorită și de a o face mai funcțională în același timp.

Art Display (27” Full HD LCD Screen)

Trăsătura care se distinge imediat la acest aparat de aer condiționat este ecranul LCD Full HD de 27 de inchi. Acesta îți oferă posibilitatea de a decora peretele cu un tablou digital, a cărui imagine o poți schimba pentru a se potrivi cu decorul tău. 

Poți afișa opere de artă, fotografii cu familia, peisaje sau orice altă imagine care îți reflectă stilul și personalitatea, transformând aparatul de aer condiționat într-un obiect de decor versatil.

Mai mult decât atât, ai opțiunea de a transmite pe ecranul aparatului de aer condiționat videoclipurile de pe smartphone prin intermediul funcției de mirroring. Astfel, te poți bucura de antrenamentele sportive, tutorialele, documentarele, emisiunile sau videoclipurile muzicale favorite pe un monitor mult mai mare.

3-way Air Flow

Cu un aparat de aer condiționat LG Artcool Gallery Premium te bucuri de un flux de aer rece, distribuit în 3 direcții. Aparatul degajă aerul în partea sa stângă, dreaptă și inferioară, astfel încât ambientul răcoros se face simțit în toate colțurile camerei. 

În același timp, această funcționalitate îți îngăduie să poziționezi aparatul chiar în fața canapelei, fără să te deranjeze direcția fluxului de aer.

▶️ Vrei să-ți personalizezi casa cu aparate funcționale și atractive? Începe cu aerul conditionat LG Artcool Gallery Premium!

Parteneriatul Storia și LG România

Colaborarea dintre Storia și LG România vine ca un răspuns la nevoia de soluții moderne și personalizabile în materie de design interior. Prin combinarea expertizei în domeniul imobiliar cu inovația tehnologică, acest parteneriat își propune să inspire și să ajute proprietarii de locuințe să creeze spații care îmbină estetica cu funcționalitatea.

LG România oferă produse de climatizare de ultimă generație, cum ar fi aerul condiționat LG Artcool Gallery Premium. Această inițiativă promovează un stil de viață confortabil și sănătos, ajutându-te să îți personalizezi locuința pentru a reflecta stilul tău unic. 

Pe scurt, cum îți personalizezi locuința? Acest proiect înseamnă mai mult decât înțelegerea propriilor gusturi estetice și transpunerea lor în designul interior. Ține și de asigurarea unui confort zilnic care te încurajează să te exteriorizezi. Fie că alegi decorațiuni unice, piese de mobilier care îți reflectă stilul sau tehnologii avansate precum aerul condiționat LG Artcool Gallery Premium, fiecare decizie contribuie la transformarea casei tale într-un cămin autentic și personalizat.

Back to top button